Tinerii români care nu au un loc de muncă stabil sau care sunt în perioada studiilor se vor putea bucura de credite fără dobândă de până la câteva zeci de mii de lei. Măsura se regăsește într-o ordonanță de urgență care va căpăta în curând și norme de aplicare cu condițiile de obținere a creditelor, acestea fiind aprobate recent de către Guvern. Garanția statului va fi de 80%, tot autoritățile urmând să acopere dobânda.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE” a fost publicată în vară în Monitorul Oficial, însă, pentru a fi pusă efectiv în aplicare, are nevoie și de norme. Proiectul de hotărâre a Guvernului care conține aceste norme a apărut la începutul lunii septembrie în dezbatere publică și joi a fost adoptat de Executiv. Pentru a intra în vigoare, acesta mai trebuie publicat în Monitorul Oficial.
Ordonanța prevede că tinerii cu vârsta între 16 și 26 de ani, care nu obțin venituri, vor putea solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei. Creditul este destinat acoperirii nevoilor tinerilor, și anume a cheltuielilor legate de educație, sănătate, cultură, sport și altele. Dacă se vor angaja în perioada derulării creditului, aceștia vor putea să ceară încă 20.000 de lei, în baza unei simple adeverințe de la angajator. În orice caz, dacă tinerii n-au venituri, vor avea nevoie de un codebitor.
Conform textului ordonanței, garanția statului va fi de 80%, iar dobânda va fi subvenționată tot de stat. Durata creditului ce va putea fi contractat de către tinerii de până la 26 de ani va fi de maximum zece ani, inclusiv perioada de grație de maximum cinci ani. Condițiile în care tinerii vor putea cere creditele de până la 40.000 de lei sunt detaliate tot în proiectul de HG amintit mai sus. Mai exact, solicitanții creditelor vor trebui:
- să fie persoane fizice cu cetățenie română, cu domiciliul și reședința obișnuită în România;
- să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani (împliniți la data solicitării creditului) și 26 de ani (neîmpliniți la data solicitării creditului), care sunt în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare
- să aibă acordul reprezentantului legal pentru obținerea creditului, dacă sunt persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă;
- dacă nu sunt angajați, să aibă cel puțin un codebitor;
- să completeze o declarație pe propria raspundere prin care să declare că n-au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului;
- să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;
- să se încadrez în normele interne de creditare ale finanțatorului.
Potrivit OUG nr. 50/2018, banii de credit se vor putea cheltui pentru:
- plata cărților, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate (se includ cheltuielile cu plata cărților, rechizitelor, suporturilor/materialelor de curs, în format tipărit sau digital, indiferent de domeniul de acoperire a acestora sau de specificul domeniului de studiu pentru care s-a obținut finanțarea);
- plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare (se includ cheltuielile cu plata taxelor și a costurilor aferente participării copilului la activități din creșe, grădinițe, cele de stat și cele private, acreditate, inclusiv școlile și liceele particulare);
- plata cursurilor de specializare/calificare;
- plata cursurilor de pregătire profesională;
- taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA;
- plata chiriei și a utilităților;
- plata locurilor de cazare în căminele studențești;
- o parte din construcția sau achiziția unei locuințe;
- modernizarea sau renovarea unei locuințe;
- costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
- achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate (indiferent de domeniul de acoperire a acestora sau de specificul domeniului de studiu pentru care s-a obținut finanțarea);
- abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;
- costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
- articole sportive;
- taxa de participare la manifestări științifice și concursuri;
- cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări științifice și concursuri.
Folosirea banilor se va putea face ori integral (adică să se cheltuie toți banii o dată), ori fracționat (adică să se cheltuie creditul prin retrageri succesive de minimum 100 de lei), se arată în proiectul de HG. Aici, important de precizat este că banii dați de stat nu vor putea fi folosiți pentru a refinanța alte credite pe care le au tinerii.
Atenție! Proiectul de HG cu normele nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta mai trebuie publicat în Monitorul Oficial.