
După amânări repetate, magistrații Înaltei Curţi de Casație și Justiție au decis să dea drumul la proces, permițând începerea judecății pe fond în cazul retrocedării ilegale de pădure de la Gura Teghii.
Procesul se va desfășura la Curtea de Apel Ploiești, dar primul termen nu a fost încă fixat.
În acest dosar, în total, DNA a trimis în judecată 12 inculpaţi pentru nereguli cu privire la retrocedarea a peste 5000 de hectare de pădure la Gura Teghii. Toți sunt cercetaţi sub control judiciar. Anchetatorii vorbesc în acest caz de șpăgi impresionante, care se ridică la milioane de euro.

