Parlamentarii vor dezbate un proiect legislativ ce prevede introducerea unui semn nou, distinctiv, pentru șoferii surzi sau care au deficiențe de auz. Folosirea semnului este opțională și va fi aplicată pe lunetă, în colțul din dreapta sau din stânga sus, anunță legestart.ro. Semnul este recomandat în cazurile în care persoana cu deficiențe de auz este oprită de un agent de circulație în trafic, iar acesta va ști că șoferul are nevoie de un interpret și de comunicare în limbajul semnelor. De asemenea, în situația în care o persoană cu astfel de deficiențe ar fi implicată într-un accident de circulație, autoritățile vor vedea semnul distinctiv și vor apela, la nevoie, la un interpret în limbajul semnelor. Pentru ceilalți participanți la trafic, semnul va arăta că șoferul respectiv trebuie atenționat, la nevoie, cu semnale luminoase. Semnul distinctiv propus spre adoptare este cel uzitat internațional, pentru persoanele cu dizabilități de auz. Propunerea legislativă va fi dezbătută mai întâi la Senat, apoi în Camera Deputaților, care este forul decizional.