”Parametrii sănătății mi-au dat alarma!”

de Stiri Buzau Media

1479545_1654988951435524_8606171809478699530_nÎn urma neașteptatului anunț de renunțare la candidatura ce vizează Primăria Buzău, fostul comandant al IPJ Buzău, comisarul-șef în rezervă Ion Marin, vine cu declarații pentru buzăumedia.ro.

M-am angajat într-o acțiune pe care , după cum sunt obișnuit, am considerat-o foarte serioasă. Și care presupune multă muncă. Din păcate, organismul meu nu a răspuns provocărilor, fapt ce a condus la internarea mea la urgențe în 2 rânduri. Parametrii sănătății mele mi-au dat alarma. Medicii, la fel! Am analizat foarte serios situația și am ajuns la concluzia că nu-mi pot permite să-mi risc nici viața, dar nici să pun o întreagă mișcare politică într-o situație delicată, aceea de a se vedea în situația de a avea un candidat mai puțin valid din punct de vedere al sănătății. Din respect pentru toată lumea, am decis că e mai bine să mă retrag acum, când timpul permite acest lucru. Tot ce se scrie sau se spune referitor la alte motive ale retragerii mele, sunt simple speculații, pe care le tratez ca atare – a declarat pentru buzaumedia comisarul șef Ion Marin, fostul candidat la Primăria Buzău din partea Mișcării Populare.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns