
În virtutea ‘dreptului său constituțional de a evalua calitățile, competența, experiența și capacitatea candidatului la funcția de premier’, Nicolae Timofti a informat majoritatea parlamentară și opinia publică în legătură cu decizia sa de a respinge candidatura lui Plahotniuc.
În acest context, șeful statului moldovean a amintit că există suspiciuni că Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteriile de integritate necesare, în condițiile în care la data de 22 februarie 2013 lui Vlad Plahotniuc i s-a dat un vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al parlamentului, aducându-i-se acuzații de implicare în activități ilegale, care prejudiciază imaginea parlamentului și a Republicii Moldova.
În consecință, președintele Nicolae Timofti a propus majorității parlamentare identificarea unui alt candidat la funcția de prim-ministru, care s-ar încadra în criteriile de integritate enunțate, și informarea șefului statului cu privire la acest candidat, prin procedură legală, până pe data de 14 ianuarie, ora 12.00.
Sursa: agerpres.ro

