
Dintre măsurile întreprinse în perioada 01 ianuarie – 30 iunie 2019 pentru recuperarea restanţelor, au fost emise 20.944 somaţii către operatorii economici cu datorii la bugetul general consolidat, în valoare totala de 247.589.345 lei. Totodată au fost înfiinţate 11.012 popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare pentru suma de 167.886.765 lei; s-au instituit 1.487 popriri la terţi pentru suma totală de 13.521.650 lei; au fost înfiinţate 12 sechestre asupra bunurilor mobile în valoare de 1.099.029 lei și au fost instituite 3 sechestre asupra bunurilor imobile în sumă de 160.546 lei.
Din valorificarea măsurilor de executare silită aplicate în 01 ianuarie – 30 iunie 2019, la finele semestrului I 2019 au rezultat încasări în cuantum de 71.549.239 lei, din care 67.304.424 lei de la persoane juridice şi 4.244.815 lei de la persoane fizice. Încasările realizate ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită, în semestrul I 2019, au reprezentat 7,91% din totalul încasărilor realizate la bugetul general consolidat.
Cel mai bine valorificate, în recuperarea creanţelor, au fost somaţiile, reprezentând 64,23% din totalul sumelor recuperate prin executare silită, locul imediat următor fiind ocupat de recuperarea sumelor prin decontare bancară ca urmare a indisponibilizării conturilor agenţilor economici restanţieri (34,49%), în timp ce realizările din popririle la terţi au reprezentat 1,25% din totalul sumelor încasate din executare silită.

