Linia estivală către Sărata Monteoru, înființată de Trans Bus, va fi operațională până pe 30 septembrie

de Stiri Buzau Media

Conducerea Trans Bus vine cu o veste bună pentru buzoieni și nu numai. Mai exact, linia 17  – linia estivală către Sărata Monteoru va fi operațională până pe data de 30 septembrie, deși inițial aceasta urma să fie scoasă de pe traseu începând cu data de 30 august. Măsura a fost luată de către conducerea Trans Bus ca urmare a solicitărilor venite din partea călătorilor, care doresc să se recreeze în stațiunea Sărata Monteoru. ,,Dacă la celelalte linii revenim la programul pe care l-am avut înainte de vară, la linia estivală, dacă aceasta urma să o închidem pe data de 30 august, având în vedere că avem solicitări de prelungire, am decis ca perioada de funcționare a acesteia să fie până la data de 30 septembrie”, a declarat în exclusivitate pentru Buzăumedia, directorul Trans Bus, Gică Toader. În urmă cu ceva timp, conducerea operatorului regional de transport public anunța că de la înființarea liniei estivale (01 iunie), fiecare cursă a avut aproape 70 de călători, semn că aceasta și-a dovedit utilitatea. Reamintim că traseul liniei estivale 17 către Sărata Monteoru are următorul itinerariu: Gară CFR, str. Al. Marghiloman, Aleea Sporturilor, str. Frăsinet, B-dul Unirii, B-dul Eroilor, Lipia, Merei, Sărata Monteoru și retur.