Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: „Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi sârguiţi de veniţi să mă aflaţi”. Potrivit noutăți-ortodoxe.ro, Antonie i-a zis: „Apropie-te către zeu şi adu jertfă”. Iar fericitul i-a zis: „Tu te făcuşi nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut”. Sfârşind iarăşi judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe sfântul:
„Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?” Zise mucenicul: „Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă”; iar Antonie zise: „Dar care îti sunt părintii?” şi sfântul zise: „O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul”. Atunci a poruncit ca degrab’ să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: „Pleacă-ţi, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste”. Dar viteaza mamă zise: „Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună”.
De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin ca să-şi facă rugăciunea, zise: „Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace”. Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Puitorul de nevoinţe a deschis porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege”. Acest glas auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.
