Sfântul Ambrozie de la Optina

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: orthodoxwiki.org
Sursa foto: orthodoxwiki.org

Sfântul Ambrozie este socotit vârful Părinților duhovnicești de la Mănăstirea Optina. El a întrupat virtuțile tuturor bătrânilor (părinților duhovnicești) în suișul lor cel mai înalt: smerenie sfântă, curăția minții și a inimii, dragoste îmbelșugată și jertfa de sine desăvârșită pentru mântuirea aproapelui. Pentru că el atinsese adâncimile smereniei, Domnul l-a binecuvântat cu daruri duhovnicești prin care să vindece suflete bolnave, scrie orthodoxwiki.org. El citea inimile oamenilor și îi era îngăduit să cunoască trecutul, prezentul și viitorul oamenilor și le vorbea în chip nemijlocit cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Darurile lui era atât de mari, încât sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Printre aceștia erau scriitorii Dostoievski, Tolstoi, Leontiev și Soloviev. Dostoievski a fost atât de impresionat de pelerinajul său la Optina și la Bătrânul Ambrozie, încât a scris ultimul și cel mai mare roman al său – Frații Karamazov – cu scopul vădit de a reprezenta chipul duhovnicesc al Mănăstirii Optina și pe Bătrânul Ambrozie. Prăznuirea lui se face la 10 octombrie.