FOTO / Buzăul și-a sărbătorit militarii și și-a omagiat eroii

de Stiri Buzau Media

Buzăul și-a sărbătorit astăzi militarii dar i-a omagiat și pe eroii căzuți la datorie. Sute de buzoieni – copii, militari activi, în rezervă și în retragere – au participat la  manifestările organizate pe Calea Eroilor cu prilejul zilei Armatei Române. După ceremonialul religios, oficiat de un sobor de preoți, au urmat discursurile invitaților. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, prefectul județului, Carmen Ichim, s-au adresat asistenței, iar comandatul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiță Vlad a dat citire mesajului ministrului Apărării Naționale cu acest prilej.

S-au depus coroane de flori la Domul Central din Cimitirul Eroilor, ceremonialul încheindu-se, pe tonurile marșurilor cântate de muzica militară a garnizoanei, cu defilarea detașamentului de onoare.

Rând pe rând, în admirația și aplauzele numeroșilor participanți la ceremonie, plutoanele de paradă din unitățile militare din garnizoana Buzău, inclusiv un pluton echipat în ținuta purtată de militarii Regimentului 48 Infanterie din Primul Război Mondial, au dat onorul.

Festivitatea a fost punctul culminant al unei serii de manifestări organizate la nivelul garnizoanei Buzău pentru a marca Ziua Armatei, manifestări care se vor încheia în această seară cu retragere cu torțe a militarilor pe traseul Piața Dacia – Calea Eroilor – comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.