Una dintre cele mai frecvente cauze de izbucnire a incendiilor în acest sezon este reprezentată de utilizarea defectuoasă a sobelor şi a mijloacelor de încălzire cu combustibil solid. Pentru asigurarea confortului termic în locuinţe, având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă și informarea meteorologică emisă marți, de Administrația Națională de Meteorologie, majoritatea cetăţenilor au început deja să utilizeze mijloacele de încălzire.
Datele statistice indică faptul că în perioada sezonului rece cele mai multe incendii, au fost înregistrate la locuinţele particulare, majoritatea având drept cauză sistemele de încălzire improvizate, nesupravegheate sau defecte. Devine astfel prioritar ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupașcu” atrage atenţia asupra următoarelor reguli ce se impun a fi respectate:
– Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
– NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
– NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
– Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau achiziționați-vă altele noi;
– NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
– NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
– Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
– NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
– NU suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Deconectaţi de la reţeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate.