Comunicat de presă – Pro România Buzău

de Stiri Buzau Media

PRO România Buzău, îngrijorat că Guvernul PNL ia mâncarea de la gura românilor

Marile partide din România care s-au succedat la guvernare în decursul anilor au apelat întotdeauna la soluții facile și radicale totodată pentru eradicarea unor crize. Nu s-a încercat să se meargă la fondul problemei și să găsească o cale prin care subzistența românilor să nu fie pusă în pericol. Un exemplu elocvent și îngrijorător pentru toți cei care au simțit pe pielea lor gripa aviară, când statul le-a luat păsările din curte și le-a omorât fără discernământ deși ultorior s-a dovedit că nu peste tot existau focare și riscul îmbolnăvirii, sau pesta porcină de anul trecut, resimțită din greu și la Buzău, este cel al ultimului ordin al ANSVSA, coordonată de Guvernul PNL Orban. Potrivit acestui ordin, românii primesc o lovitură grea, pentru că porcii nu vor mai putea fi crescuți în afara fermelor de suine.

Lovitura este una extrem de puternică, asta pentru că România este una dintre țările cu cel mai mare consum de carne de porc, iar mulți oameni își cresc animalele în propria gospodărie. Mai mult, potrivit acestui nou set de reguli stricte, se interzice creșterea porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri și societăți agricole vegetale. Astfel, cu excepția fermelor de suine, alte forme de exploatații nu vor mai putea să dețină suine nici pentru autoconsum, dar nici în scopuri comerciale. Cu alte cuvinte, Guvernul PNL ia mâncarea de la gura românilor, pentru mulți dintre ei această activitate fiind singura care le aduce un minim profit de subzistență.

Vestea acestui ordin a circulat cu rapiditate în localitățile județului, unde membri PRO România, prin președinții de organizații, n-au întârziat să-și exprime public dezacordul față de o măsură aberantă care nu rezolvă problema ci doar prelungește o stare de incertitudine în ceea ce privește viitorul. Iată doar câteva dintre aceste luări de poziție, cu care suntem absolut de acord și cărora ne raliem din tot sufletul, pentru că România merită o altfel de politică, responsabilă față de cetățenii săi, și nu îngrădirea unor drepturi seculare și firești:

Guvernul PNL ia mâncarea de la gura românilor, iar noi, la Vintilă Vodă suntem mai mult decât îngrijorați și vom protesta pe toate căile. Asta pentru că, în urma unui ordin recent, nici un român nu va mai avea voie să crească porci în interiorul gospodăriei. Probabil că în curând vor urma păsările de curte și alte animale indispensabile din curtea omului.

 

Gospodarii din Padina vor reacționa la această măsură extremă. Guvernul PNL profită de apariția unui focar izolat de pestă  și interzice creșterea porcilor în gospodărie de către români, asta după ce în urmă cu  ceva timp i-a luat păsările de curte și le-a sacrificat deși gripa aviară nu prea a fost ce s-a dorit a fi.

Guvernul se detonează în prag de alegeri și aplică o lovitură extrem de grea românilor, printre care se numără și locuitorii din Pătîrlagele. Conform unui ordin al ANSVSA, porcii nu vor mai putea fi crescuți în afara fermelor de suine. Lovitura este una extrem de puternică, asta pentru că România este una dintre țările cu cel mai mare consum de carne de porc, iar mulți oameni își cresc animalele în propria gospodărie. Pe cine avantajează această măsură împotriva căreia vom protesta, pentru că sunt gospodari pentru care un purcel crescut  pentru Crăciun este singura sursă de hrană de sărbători.

Locuitorii din Tisău sunt îngrijorați de măsurile aberante luate de Guvernul PNL, care prin Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un set de reguli mai stricte pentru crescătorii de porci printre acestea aflându-se și interzicerea creșterii porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri și societăți agricole vegetale. Astfel, cu excepția fermelor de suine, alte forme de exploatații nu vor mai putea să dețină suine nici pentru autoconsum. Cu alte cuvinte, acest guvern ilegitim ia mâncarea de la gura românilor pentru a servi unor interese ascunse.

Abia au scăpat sătenii din Vadu Pasii de coșmarul pestei porcine de anul trecut, că Guvernul PNL prin ANSVSA aruncă pe piață un ordin aberant prin care vrea să interzică creșterea în gospodarie a porcilor chiar și pentru consumul propriu. Locuitorii comunei sunt nu numai îngrijorați de această măsură abuzivă dar și amenință cu proteste în cazul în care se va încerca aplicarea ei în teritoriu și spun că nu vor primi în curți niciun fel de factor de răspundere care sa le confiște animalul crescut cu trudă, asumându-și riscurile de rigoare.”