Guvernul va derula în această vară, în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016, Programul oficial de Internship care are ca obiectiv implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea de către aceștia a experienței și cunoștințelor practice. Anul acesta, 150 de stagiari vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program. Pe perioada efectuării stagiului, stagiarul primește o bursă. Candidații trebuie să dețină la momentul debutului programului calitatea de student ori să fie tineri absolvenți ai unui program universitar ori postuniversitar, în țară ori în străinătate. Mai mult, candidaţii activi pe piaţa muncii (angajaţi) nu sunt eligibili pentru înscriere.
Criterii
Cetățenia: candidații trebuie să dețină cetățenia română la data înscrierii.
Vârsta: candidaţii trebuie să aibă vârsta maximă de 25 ani la începerea programului, fiind născuţi nu mai devreme de anul 1991. Această limitare a fost stabilită luând în considerare pragul superior de vârstă stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) şi Uniunea Europeană pentru ecartul demografic de tineret/tineri adulţi, mai precis 24 ani.
Studiile: candidații trebuie să dețină la momentul debutului programului calitatea de student ori să fie tineri absolvenți ai unui program universitar ori postuniversitar, în țară ori în străinătate.
Experienţă: experienţa nu este necesară pentru a participa la programul de internship, deşi poate constitui un avantaj. Candidaţii activi pe piaţa muncii (angajaţi) nu sunt eligibili pentru înscriere.
Limbi străine: candidații trebuie să stăpânească o limbă străină de circulație internațională (engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană etc.).
IT: candidații trebuie să dețină cunoștințe minime din zona tehnologiei informației, preponderent fiind necesare cunoștințe pentru utilizarea pachetului de programe Microsoft Office.
Alumni: candidaţii care au participat deja în cadrul Programului oficial de Internship al Guvernului în anii anteriori nu sunt eligibili pentru program. Totuşi, se pot reînscrie, toți candidații care şi-au depus candidaturile în trecut, dar care au fost respinşi în urma etapelor de selecție.
Particularizare: Dincolo de aceste condiții generale, candidații trebuie să întrunească condițiile specifice menționate în pagina fiecărei instituţii participante, raportate la preferințele lor.
Calendar
15 februarie: lansarea oficială a Programului
15 mai: încheierea perioadei de înscriere
16 mai – 29 mai: evaluarea candidaturilor
22 iulie: deschiderea Programului oficial de Internship
22 septembrie: finalul Programului
Internship.Gov.Ro este programul oficial de Internship organizat de către Guvernul României, dedicat studenților și tinerilor absolvenți.
Prima ediție a acestui program s-a desfășurat în 2013 și a inclus 25 de tineri repartizați la Palatul Victoria, lucrând pentru structurile din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Cancelariei Prim-Ministrului României. În 2014, programul s-a extins pe verticală și a inclus și ministerele și departamentele conduse de miniștri și miniștri-delegați, însumând peste 150 de tineri. În 2015, în cadrul celei de-a treia ediții, au fost implicate în program alte instituții publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor, ajungându-se astfel la 300 de poziții disponibile din totalul de peste 450 de oportunități, râspândite în 77 de autorități și instituții publice ale administrației centrale.