În ziua de 23 mai a.c., în jurul orei 15.00, a fost sesizată producerea unui accident rutier pe DJ 203G, în localitatea Sărata-Monteoru.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Sărata-Monteoru către Buzău, un localnic de 34 de ani, s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga, fără a se asigura corespunzător, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un buzoian de 16 ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului și a pasagerului acestuia, un buzoian de 17 ani, cei doi fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.