
Consilierul Constantin Ionescu demască BLATUL dintre PNL și PSD!
De foarte mult timp, buzoienii merg la urne și au încredere că fiecare schimbare politică va aduce ceva bun în viața de zi cu zi, iar cei îndrituiți să le conducă destinele se vor achita de sarcina nobilă care le-a fost încredințată prin vot. Din păcate însă, succedările la putere n-au adus însă și schimbarea mult așteptată, iar mai nou, asistăm chiar la blaturi pe față între formațiuni care, cel puțin teoretic au doctrine diferite. La Buzău, acest blat între PNL, partid aflat la Guvernare și PSD, partid aflat la cârma administrației locale, a fost demascat de consilierul PRO România ieri, când Constantin Ionescu a publicat o scrisoare deschisă cu destinatar precis, președintele liberal Cristinel Romanescu. Iată ce susține acesta, cu mențiunea că asumarea afirmațiilor din text are la bază documente și declarații politice, precum și fapte cu care Ionescu s-a confruntat în ultimii ani de mandat:
„Domnule deputat PNL Cristinel Romanescu
Nu mă surprinde faptul că nici până la această dată, având responsabilitatea guvernării și în Jud. Buzău , să înțelegeți rolul votului primit pentru un ales local sau parlamentar. Demersurile dumneavoastră pentru a-l înlocui pe d-l Barbu Ion din consiliul local nu sunt decât aranjamentele dumneavoastră cu PSD, pentru că domnul Barbu nu a fost umilul membru de partid care să vă execute ordinele. Și am să punctez câteva dintre ordinele care n-au fost respectate și care probabil că v-au enervat, pentru că nu mai puteați să faceți cărțile așa cum doreați.
- Nu a votat amânarea datoriei PNL de 2 miliarde la Bugetul Local, în aranjamentul pe care l-ați făcut dumneavoastră cu PSD.
2. Are o notorietate și o implicare mult mai mare printre cetățeni;
3. A criticat toate acțiunile domnului Toma care nu au fost în concordanță cu interesul public.
- Nu a devenit un membru de partid slugarnic față de dumneavoastră pentru că nu-i stă în caracter.
- Nu a răspuns comenzilor dumneavoastră politice.
- Nu a votat preluarea pădurii ,,Crâng” de către Primărie și multe alte proiecte ce au condus la cheltuieli inutile.
Acestea sunt doar cîteva aspecte, pentru că lista ar putea continua. Dar țin să vă reamintesc domnule Romanescu că rolul și votul unui ales local nu este în favoarea intereselor de partid, ci doar în interesul oamenilor.
Vă ascundeți tot timpul în spatele postărilor pe rețelele de socializare ale unora care, probabil, cred că lingușirea șefului le va aduce un câștig și nu vă asumați niciodată responsabilitatea.
Asumați-vă răspunderea guvernării in jud. Buzău , deoarece pana in acest moment nu ați avut niciodată nici o propunere și nici o poziție publică pentru a initia proiecte, investiții, care să vină în sprijinul administrațiilor publice locale, atât în calitate de parlamentar ,în ciuda veniturilor uriașe ce le încasați lunar ca parlamentar, dar și ca președinte de partid la nivel județean. De aceea, nu cred că aveți nici un fel de respect pentru buzoienii care v-au votat.
Toată stima din partea mea pentru calitățile dumneavoastră din domeniul sportului, dar ca om mă respect în primul rând pe mine, și de aceea vă spun că politic faceți parte din acea ,,gloată” dezavuată de toată lumea, pentru că oamenii și-au dat seama că v-ați construit poziția, doar prin aranjamente și înțelegeri politice. PNL a câștigat alegerile prin munca membrilor de rând, fără ca dumneavoastră să fi avut vreodată vreun aport, deși ați susținut că politica este pentru oameni și nu pentru partid!
Ați trădat acest crez, iar eu nu pot sta fără a lua atitudine față de compromisurile pe care alții au fost dispuși să le facă în schimbul unor concesii sau avantaje de orice fel. Constantin Ionescu”