Candidatul PMP la funcția de primar al Municipiului Buzău, Constantin Florescu, a anunțat public că Buzăul trebuie să se pregătească încă de pe acum pentru acțiunea de profesionalizare a administrației, atât la nivelul Primăriei, cât și la cel al societăților municipalității, indiferent că vorbim despre Compania de Apă, RAM, Urbis, Trans Bus sau Piețe, Târguri și Oboare.
”Acest deziderat va fi inițiat la nivel de vârf și va consta în schimbarea tuturor managerilor din era Kaizen. Toți sunt oameni pe care primarul Toma i-a folosit în trecut pentru a falimenta afacerile pe care le-a avut în mână. Deja am cifrele dezastrului pe care l-au adus cu ei în companiile municipalității. Vă garantez că pierderea fotoliilor de directori nu va fi cea mai mare grijă a lor. Va trebui să plătească pentru fiecare leu cheltuit ilegal, pentru fiecare abuz săvârșit împotriva funcționarilor sau angajaților care nu au acceptat să încalce legea.
Este insuportabilă atmosfera în care au ajuns să lucreze funcționarii din Primărie și din companiile acesteia. Tuturor celor aflați în situația de a fi prigoniți pentru verticalitate, hăituiți pentru corectitudine, înjurați și abuzați zilnic de primar și de locotenenții săi, le transmit să reziste până la capăt. Există legi care protejează integritatea și asigură protecția funcționarilor publici și a angajaților în fața abuzurilor angajatorilor. Vor găsi tot timpul în mine un apărător dedicat apărării drepturilor și demnității fiecaruia dintre ei. Mai au puțin de răbdat, așteptarea va merita!
În fruntea administrației publice trebuie să ajungă oameni curați, capabili, a căror principală calitate să fie competența, nu ușurința de a spune «da, șefu’»”, consideră Constantin Florescu.
PMP promovează o nouă viziune în legătură cu rolul specialiștilor în administrația publică și militează pentru eliminarea abuzurilor făcute asupra funcționarilor publici și angajaților din societățile care lucrează cu bani publici.
Organizația Județeană a PMP Buzău