Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, nu are nicio variantă pentru ca părinții care nu au cu cine să-și lase copiii acasă, după ce în București și în mai multe zone din țară școlile s-au inchis, iar elevii vor învăța exclusiv online.
Mai mult, Violeta Alexandru nu știe în prezent ce se întâmplă cu after school-urile din Capitală și spune că o comunicare în acest sens trebuie făcută de Comitetul pentru Situatii de Urgenta. Ministrul spune abia după o modificare a legii în următoarea sedință de guvern va clarifica situația.
„Aşa cum ştiţi, pun în practică ordonanţa de urgenţă care se referă la toate aceste situaţii rezultate din anchetele epidemiologice care identifică în mod clar un focar şi care solicită şcolii să ia măsuri în sensul închiderii activităţii la clasă şi vă spuneam că pun în aplicare laolaltă cu celelalte măsuri active acest cadru legal pe care îl avem în vigoare. Ne pregătim să-l completăm pentru situaţiile apărute şi în şedinţa de Guvern. (…) Următoarele modificări vor cuprinde şi alte situaţii pe care comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă trebuie să şi le asume„, a spus Violeta Alexandru, la sediul Biroului Electoral Central (BEC), unde a fost prezentă alături de mai mulţi lideri liberali pentru depunerea listelor cu semnături pentru candidaţii la alegerile parlamentare.
Ministrul Muncii a fost întrebat ce soluţii are pentru părinţii care au aflat într-un termen scurt că trebuie să-şi lase cu cineva copiii în contextul închiderii şcolilor. Ea a precizat că noile măsuri nu vor fi aplicate retroactiv.
„Nicio lege nu se aplică retroactiv. (…) Dincolo de hotărârile de Guvern, baza pe care o avem pentru orice modificare o reprezintă hotărârile comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a explicat ministrul Muncii.