Comunicat de presă – PMP Buzău

de Stiri Buzau Media

BLAT PE FAȚĂ ÎNTRE AVRĂMESCU și PSD

 ”Schimbarea deputatului Romanescu de la conducerea PNL părea, în principiu, o ocazie bună pentru deplasarea filialei locale a liberalilor din debaraua PSD. Schimbarea a fost, din păcate pentru Dreapta buzoiană, pe principiul ”din lac în puț”. Numirea lui Gabriel Avrămescu a însemnat impunerea în fruntea PNL Buzău a unui pesedist și mai fidel!

Cea mai recentă dovadă a blatului pe față dintre pesediștii de acasă și pesediștii care se întorc acasă? La Pogoanele, viceprimar a fost ales omul PNL, pus cu voturile PSD! Blatul e cât se poate de clar, pentru că PSD-ul mai avea nevoie de un singur vot pentru a-și pune viceprimarul, vot extrem de ușor de asigurat.

Avrămescu încalcă, așadar, decizia luată de Orban la nivel național, potrivit căreia alianțele liberalilor cu pesediștii sunt interzise. Opinia publică trebuie să știe că blatul de la Pogoanele va fi urmat, evident, de ”accidente” și în alte comune în care viceprimarii PSD-ului nu au cum să fie instalați decât cu voturi ale PNL sau în care PSD are nevoie de unul-două voturi venite ”accidental” de la PNL.

Atitudinea lui Avrămescu este explicabilă prin traseul politico-administrativ al acestuia. A activat încă de june în PSD, a ajuns în Finanțele gălățene uns de ”uselistul” Cristi Bîgiu (PNL, apoi PSD) și a fost susținut de Marcel Ciolacu să ocupe funcția de director general la ANAF Galați. Circul de la PNL este total, în condițiile în care echipa lor de la Parlamentare este formată, în partea superioară, numai din pesediști sub acoperire și de parașutați de la București.

Este incredibil! Într-un județ în care PSD a câștigat majoritatea UAT-urilor, PNL nu găsește altă alianță decât cu PSD-ul, deși le este interzis să o facă, deși pesedistul sub acoperire Avrămescu se jura la toate televiziunile că exclude orice înțelegere cu PSD. Curat murdar!” scrie deputatul Adrian Mocanu, președintele PMP Buzău, într-o postare pe Facebook.

PMP – Filiala Județeană Buzău

Știri despre: ,