Guvernul susţine principiul ca persoanele cu dificultăţi de achitare a ratelor bancare să poată apela la darea în plată, proiect aflat în dezbaterea Parlamentului, dar cu definirea clară a beneficiarilor prin stabilirea în lege a unui caracter social explicit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, ministerele implicate formulând o serie de amendamente. Astfel, Ministerul Justiţiei observă o serie de „deficienţe procedurale” legate de proiectul legii privind darea în plată, în sensul că nu sunt cunoscuţi exact beneficiarii şi nu există o diferenţiere clară a persoanelor care nu pot achita ratele bancare de cele care nu vor să achite plăţile la termen.
La rândul său, Ministerul Finanţelor susţine o serie de amendamente care să consolideze caracterul social al legii, şi anume stabilirea unui grad de îndatorare şi a unei limite de creditare. În acelaşi timp, Finanţele atenţionează că extinderea prevederilor legii dării în plată la programul Prima Casă nu ar fi benefic din perspectivă socială, deoarece persoanele care au accesat credite imobiliare prin intermediul acestui program nu par să fie grevaţi de probleme sociale, a arătat oficialul guvernamental.
Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, legea prin care persoanele fizice pot ceda băncilor imobilele ipotecate, în schimbul stingerii datoriilor. În forma adoptată, legea se aplică doar debitorilor cu credite de până la 150.000 de euro, cu destinaţia de locuinţă.
Legea privind darea în plată, trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis, a trecut de Senat şi merge mai departe, pentru decizia finală, la Camera Deputaţilor.