Accident rutier pe DN1B, după intersecția spre Lipia

de Stiri Buzau Media

 

Azi la ora 11,traficul era blocat pe DN1B, după intersecția spre Lipia, din cauza unui accident rutier.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția Buzău către Ploiești, de către un șofer de 65 de ani, din Buzău și o autoutilitară, 8+1 locuri ce transporta colete, care se deplasa pe sensul opus de mers, la volanul căreia era un șofer în vârstă de 29 de ani, din Galați.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoutilitarei și a 3 pasageri ai acestuia, un bărbat de 42 de ani, din Topliceni, o femeie de 40 de ani, din Galați și un buzoian de 40 de ani, toți au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Știri despre: ,