Compania de Apă Buzău vine cu o serie de sfaturi pentru a avea grijă de sănătatea noastră:
Anual pe 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, zi care aniversează fondarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948. În fiecare an această zi își focusează atenția asupra unui subiect specific de sănătate care îi preocupă pe oamenii din întreaga lume. În anul 2021 tematica Zilei Mondiale a Sănătății este „Pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă”.
Pandemia de COVID-19 a lovit greu toate țările, dar impactul a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile. Peste tot în lume, există oameni, comunități, care au venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație mai slabe, mai puține oportunități de angajare, acces redus la medii sigure (acces la apă și sanitație sigură, produse alimentare sigure, servicii de sănătate, etc.). Acest lucru duce la suferințe inutile, boli evitabile și decese premature.
Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.
Sănătatea pentru toți este esențială pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a construi reziliența de mâine. Abordarea cauzelor profunde ale inechităților, investițiile în comunități și adoptarea măsurilor adecvate de sănătate publică sunt cruciale.
Inechitățile în sănătate pot fi prevenite!
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, OMS solicită tuturor țărilor să întreprindă acțiuni concrete pentru eliminarea inechităților în domeniul sănătății, ca parte a unei campanii globale cu durata de un an pentru a aduce oamenii împreună pentru a construi o lume mai echitabilă și mai sănătoasă.
Campania subliniază principiul constituțional al OMS conform căruia „realizarea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale a fiecărei ființe umane fără discriminare de rasă, religie, credință politică, condiție economică sau socială”.
În acest context, OMS vine cu un îndemn la acțiune pentru fiecare membru al societății:
- Să lucrăm împreună. Haideți să lucrăm cot la cot: comunitățile și persoanele afectate pentru a aborda cauzele inechităților, a identifica soluții și a le aborda. Cel mai mare impact poate fi obținut atunci când autoritățile și comunitățile lucrează împreună.
- Să colectăm date fiabile. Livrarea și colectarea datelor din sănătate clasificate în funcție de sex, vârstă, venit, educație, dizabilitate, locație geografică și alte caracteristici necesare vor fi deosebit de utile pentru a evalua inechitatea socială și a lupta cu ea.
- Să abordăm inechitățile. Cauzele inechităților trebuie abordate, iar investițiile în asistența medicală primară – mărite.
- Să acționăm dincolo de hotarele țării. De exemplu, numai atunci când putem proteja, testa și trata întreaga populație de pe Glob putem pune capăt pandemiei COVID-19. Pe lângă asigurarea unei aprovizionări echitabile cu vaccinuri, teste și tratamente, trebuie să consolidăm mecanismele naționale și internaționale și să construim încrederea și participarea comunității la nivel global.