Campania de informare pentru referendumul privind unirea orașului Buzău cu comuna Țintești începe de săptămâna viitoare. Pe lângă afișajul stradal specific și activitățile obișnuite de informare, autoritățile au în plan organizarea de dezbateri publice în aer liber.
Inițiator al proiectului privind unirea celor două unități administrative, primarul municipiului Buzău Constantin Toma este sigur că va reuși să convingă cetățenii din Buzău și din Țintești că unirea va însemna dezvoltarea orașului, dar și a comunei. De asemenea, edilul orașului este convins că o astfel de mișcare este necesară, pentru că Buzăul nu mai are terenuri pe care să se dezvolte, iar comasarea cu Ținteștiul va face ca suprafața orașului să se dubleze aproape. În acest moment, comuna Țintești are 7.200 de hectare și puțin peste 4.000 de locuitori, iar Buzăul are în jur de 8.100 de hectare și 115.000 de locuitori. După unirea celor două localități, suprafața municipiului va ajunge la peste 15.000 de hectare, „aproape cât Ploieștiul și Brăila la un loc”.
Referendumul pentru unirea celor două teritorii va fi organizat în data de 26 septembrie, atât în municipiul Buzău, cât și în comuna Țintești. Bugetul alocat de Primăria Buzău pentru organizarea referendumului din luna septembrie pentru unirea oraşului cu comuna Ținteşti este de 1.200.000 de lei. Din această sumă, 800.000 de lei vor fi folosiţi pentru cheltuieli de personal respectiv indemnizaţii şi protocol, iar 400.000 pentru materiale şi servicii.