Primăria Buzău continuă modernizarea străzilor din municipiu! În această perioadă, două echipe de muncitori de la Urbis Serv, societatea de asfaltări a Primăriei, se ocupă de refacerea carosabilului și a trotuarelor în Cartierul Orizont. De câteva zile, această zonă liniștită aflată la marginea orașului Buzău a devenit un imens șantier.
Muncitorii de la Urbis Serv efectuează lucrări de asfaltare și resistematizare și pe Aleea Stejarului, drum paralel cu Bulevardul Unirii, între străzile Patriei și Ciucurete. Aleea Stejarului se afla, de mulți ani, într-o stare deplorabilă. Potrivit edilului Constantin Toma, se vor asfalta cât de curând și Aleea Platanului și Aleea Patriei, artere aflate în aceeași zonă. Lucrările de asfaltare în zona delimitată de bulevardul Unirii și strada Spiru Haret se vor încheia cel târziu în primăvara anului viitor.
Lucrările continuă și pe strada Transilvaniei. Drumarii au finalizat etapa de injectare a unei substanțe necesare stabilizării pământului și au trecut la acoperirea străzii cu piatră concasată, o nouă etapă înainte de asfaltare.
Un alt mare șantier deschis de administrația locală este cel de pe Bulevardul Industriei. Lucrările au avansat destul de mult în ciuda faptului că au fost întârziate din pricina ploilor din debutul acestei veri. Primăria Buzău speră ca până spre finalul anului, majoritatea lucrărilor să se încheie.