“1 (Un) Râmnic Mai Curat” este deviza campaniei de ecologizare pe care municipalitatea o derulează în cadrul campaniei naționale de ecologizare “Curățăm România”, inițiată de Ministerul Mediului, APM Buzău și Garda de Mediu Buzău, în colaborare, la nivel local cu toate cele 9 instituții de învățământ primar, gimnazial și liceal din Municipiul Râmnicu Sărat. Într-o primă acțiune, astăzi, mai bine 50 de elevi ai Școlilor Gimnaziale nr. 1 și “Gheorghe Vernescu”, însoțiți de Prof. Anișoara Micu și Director – Prof. Geanina Lalu Popescu au colectat peste 60 de saci de deșeuri în zona Șoselei Podgoria, la confluența cu locuințele sociale din strada Duiliu Zamfirescu.
Voluntarii au fost de-a dreptul minunați, entuziaști și harnici! Astfel de exemple reprezinte totodată un semnal de alarmă față de fenomenul depozitării necontrolate de deșeuri care se repetă an de an, cu precădere în cartierele mărginașe ale comunității, pe care împreună, prin implicare, este nevoie să îl oprim!
“Joia curățeniei la Râmnicu Sprat” este coordonată de Administratorul Public al Primăriei, Florin Ceparu, iar acțiunii s-a alăturat și Senatorul râmnicean, Liliana Sbîrnea.