Compania de Apă Buzău dorește să aducă la cunoștință buzoienilor faptul că ulterior lansării companiei de conștientizare “Canalizarea nu este tomberon!” -campanie ce are ca rol principal conștientizarea și educarea oamenilor de toate vârstele asupra importanței utilizării corespunzătoare a sistemului de canalizare, fiind un factor important pentru a avea un oraș curat și un mediu înconjurător nepoluat;
În cursul lunii aprilie 2021, echipele operative ale Companiei de Apă au demarat acțiunea de decolmatare a colectorului principal al canalizării pe strada Alexandru Marghiloman, pe tronsonul cuprins între Bazar și Parcul Marghilom, având o lungime totală de 1800m, după ce anterior au mai fost derulate acțiuni similare, pentru a preveni eventuale refulări sau funcționări deficitare ale sistemului de canalizare.
Atragem încă o dată atenția că, de cele mai multe ori, motivul înfundării sistemului de canalizare îl reprezintă nerespectarea câtorva reguli simple dar esențiale de utilizare a acestuia, reguli pe care fiecare dintre noi trebuie să le cunoască și să le respecte.
Chiar dacă este greu de crezut, fiecare deversare de deșeuri în chiuvetă (uleiuri si alte tipuri de grasimi) sau toalete poate conduce la înfundarea rețelelor interioare cu efecte dezastruoase: refularea și inundarea locuințelor. Credem că fiecare dintre noi, la un moment dat, a avut de a face sau a auzit de situații în care bunurile personale au fost distruse din cauza înfundării canalizării, situații evident de nedorit și pe care este ideal să le evităm.
Angajații Companiei de Apă găsesc în stațiile de epurare și gurile de descărcare deșeuri diverse de la materiale de construcții, îmbrăcăminte, recipienți, etc., toate acestea ducând la colmatarea sistemului de canalizare și îngreunând activitatea personalului nostru, nemaipunând în discuție și creșterea costurilor de întreținere a utilajelor din stațiile de pompare și epurare.
Din cauza traficului intens întîlnit pe Alexandru Marghiloman, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale, conducerea Companiei a luat decizia ca începând cu 1 Mai, aceste lucrări de decolmatare să se efectueze pe timpul nopții, pentru a permite o bună circulatie a autovehiculelor și a autobuzelor ce tranzitează acest segment rutier, până la finalizarea lucrărilor pe întreg tronsonul de canalizare.
Enumerăm câteva dintre regulile pe care este bine să le aplicăm cu toții:
NU aruncăm în vasul wc produse de igienă personală: șervețele umede sau dezinfectante, absorbante de igienă intimă, bețișoare de urechi, vată, tifon, măști de protecție, mănuși chirurgicale etc.;
NU aruncăm în vasul wc substanţe şi obiecte periculoase pentru mediu: obiecte solide sau tăioase, materiale textile, resturi vegetale, medicamente;
NU aruncăm în vasul wc sau chiuvete resturi menajere: gunoi, grăsimi arse folosite în bucătărie, recipienti;
NU aruncăm în vasul wc sau chiuvete produse chimice şi toxice: vopsea, ulei, cerneală, diluanţi, substanţe de laborator, pesticide, insecticide, otrăvuri contra rozătoarelor, produse petroliere etc.;
NU blocăm accesul la gurile de scurgere şi căminele de vizitare;
NU aruncăm gunoaie sau substanțe toxice pe stradă. Posibilitatea ca acestea să ajungă în dreptul gurilor de scurgere și să le blocheze este extrem de mare.
RECICLAȚI! sticlă, materialele plastice, baterii – colectați-le separat;
COMPOSTAȚI! cojile de ou, zațul de cafea, legumele, fructele pot fi transformate în îngrășământ;
REUTILIZAȚI! hârtia;
DONAȚI! haine, articole de uz casnic;
ARUNCAȚI RESPONSABIL! doar în locurile special amenajate: pubele, coșuri de gunoi.
Ne dorim ca fiecare dintre noi să respecte aceste reguli pentru ca astfel să dăm dovadă de responsabilitate fața de mediul înconjurator și implicit față de comunitatea în care trăim.
Împreună vom reuși să facem din orașul Buzău un oraș mai curat!