Municipiul Buzău are încă un cetățean de onoare. Este vorba despre Laura Kuhlmann, care a primit acest titlu prin votul Consiliului Local Municipal Buzău.
Laura Kuhlmann, fostă Postolache, este născută la Buzău, unde a urmat cursurile primare și gimnaziale la Școala Gimnazială „George Emil Palade”, apoi a urmat colegiul și a absolvit Facultatea de Biologie a Universității București. Cursurile de Masterat în Biochimie și Biologie Moleculară le-a urmat la aceeași facultate, iar în anul 2009 a câștigat o bursă Erasmus la Universitatea Paris XI. În prezent, Laura Kuhlmann este biochimist și scriitor medical la Institutul Național al Cancerului din Rockville, Statele Unite ale Americii.
În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, ea a trimis buzoienilor un mesaj video de prezentare și de mulțumiri pentru titlul acordat.