
„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire”, a declarat și regizorul Stere Gulea. Alte câteva proiecții speciale, organizate în spații alternative, special pentru a oferi șansa cât mai multor persoane să poată vedea filmul, mai sunt planificate la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, 5 decembrie), Făgăraș (Casa municipală de cultură, 9 decembrie).
Filmul s-a lansat oficial pe16 noiembrie și a adus după primele trei săptămâni în cinematografele din România aproape 155.000 de spectatori, înregistrând astfel un nou record, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc. Cei care încă nu au avut șansa de a vedea cel mai așteptat film românesc al anului o pot face în continuare, în peste 80 de cinematografedin țară. Programulcomplet din cinema, pentru săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie, poate fi consultataici
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

