Primăria și Consiliul Local Valea Râmnicului îi așteaptă astăzi, pe buzoienii de pretutindeni la un spectacolul artistic dedicat Zilei Comunei. Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a ediție, va debuta de la ora 13:00 și se va desfășura la Centrul de agrement din satul Valea Râmnicului. Programul artistic va cuprinde până seara la ora 21:15, recitalurile artiștilor Mrirela Ursache, Alexandru Brădățan, Angelica Flutur, Mădalina Manolache, Mario Buzoianu, Adina Roșca, Cătălin Doinaș și haiducii de la Nemuritorii. Pe scenă vor mai urca și Grupurile copiilor conduse de Stoica Auraș. Capul de afiș al spectacolului dedicat Zilei Comunei Valea Râmnicului este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România, Maria Dragomiroiu. Având o voce deosebită, cu un amplu registru vocal, și fiind posesoarea unei tehnici excelente, de solistă de muzică clasică, Maria Dragomiroiu a fost comparată, mai ales la începutul carierei sale, doar cu Maria Tănase, doamna cântecului popular românesc. Seara va avea loc un impresionant foc de artificii, semn că spectacolul va lua sfârșit.
Dacă veniți la Valea Râmnicului, puteți vizita patru obiective ce sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local, toate fiind clasificate drept situri arheologice. Primul este așezarea din epoca migrațiilor (secolele al IV-lea–al VI-lea) descoperită la nord-est de Oreavu, pe terasa înaltă a râului Râmnicu Sărat. Un al doilea sit, aflat în punctul „Movila Miresii” de lângă satul Rubla include o așezare neolitică din mileniile al VI-lea–al V-lea î.e.n., una din perioada Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.), și una aparținând culturii Cerneahov din epoca migrațiilor, secolul al IV-lea e.n. Al doilea sit de la Rubla, aflat de-a lungul șoselei către Sălcioara cuprinde o așezare și o necropolă neolitică (mileniile al VI-lea–al V-lea î.e.n.), o așezare și o necropolă din Epoca Bronzului (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.) vestigii din perioada Halstatt, și o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor (secolele al IV-lea–al V-lea e.n.). Ultimul sit, cel de la Valea Râmnicului, cuprinde o așezare din epoca bronzului târziu (mileniul al II-lea î.e.n.), una din perioada Halstatt, una din cultura geto-dacică a perioadei Latène, vestigii din epoca migrațiilor (secolele al III-lea–al IV-lea e.n.), precum și o așezare și o necropolă din aceeași epocă.