Mormintele descoperite de arheologii buzoieni, în necropola din apropiere de Cârlomăneşti, în punctul La Arman, conţineau şi obiecte care datează din anul 2000-1600 înainte de Hristos. Obiectele găsite vor fi restaurate şi vor ajunge, cel mai probabil, printre celelalte exponate ale Muzeului Judeţean Buzău. Săpăturile în zonă au fost reluate după o pauză de câţiva ani. Și în trecut, în necropola din apropiere de Cârlomăneşti au fost descoperite zeci de morminte, iar cercetătorii cred că au dat peste un cimitir care se întindea pe zeci de hectare.
În aceste morminte mai apar şi piese de bronz, inele de buclă, folosite la prinderea părului după ce era împletit, brăţări, coloane de bronz care erau puse la gât, fusaiole, vase foarte frumoase, unicat pentru epoca bronzului în România. Obiectele care au fost descoperite la Cârlomăneşti vor ajunge la Muzeul Judeţean Buzău, unde există deja o sală de expoziţie. Aici, pasionaţii de istorie vor pot vedea chiar şi o reconstituire a unui mormânt din epoca bronzului. În viitorul apropiat, specialiştii în domeniu vor să realizeze un parc arheologic la Cârlomăneşti. Acest lucru va putea fi posibil, abia după după finalizarea săpăturilor în zonă.