Un proiect inedit, inițiat anul trecut de Asociația Centrul de Artă
Aluniș, Școala de Olărit, prima din județul Buzău, dar și din
regiunea de sud-est, a fost finalizată. Astfel, turiștii se pot caza
câteva zile în camerele atent pregătite, timp în care pot învăța
meșteșuguri vechi, pot afla istoria ceramicii de Buzău și se pot
bucura de o minivacanță într-un cadru natural de poveste, în care
nu vor avea timp să se plictisească.
Școala de Olărit nu înseamnă doar ateliere în cadrul cărora
vizitatorii pot învăța să modeleze lutul, ci și un loc perfect de
petrecere a timpului liber pentru întreaga familie.
Aluniș-Colți este o zonă extrem de ofertantă din punct de vedere
touristic și a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști. În
ultimele luni, vizitatori din Buzău, Galați, Brăila, București, dar
chiar și din alte țări au ajuns la Aluniș. Au fost și persoane care
s-au îndrăgostit de aceste meleaguri și s-au reîntors după 2-3
săptămâni.