Există câteva boli care nu prezintă simptome de la bun început. Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au ajuns la concluzia că cele mai multe afecţiuni asimptomatice sunt ale arterelor.
Multe dintre simptomele afecţiunilor arteriale sunt depistate târziu. Unele dintre ele, precum oboseală accentuată şi senzaţia de picioare reci, pot fi confundate cu semnele altor boli.
Cele trei boli care se manifestă în tăcere
Anevrismul este una din cele mai cunoscute boli arteriale. Boală constă în dilatarea anormală a arterelor cerebrale. Cauzele acestei boli sunt în general genetice. Persoanele cu anevrism prezintă încă de la naştere modificări ale structurii peretului vascular. Tocmai din această cauza, boală prezintă simptome târziu, abia atunci când se produce ruperea arterelor cerebrale.
Glaucomul este o altă boală asimptomatică. Afecţiunea se caracterizează prin creşterea presiunii intraoculare şi este degenerativă. Medicii au descoperit în urmă unor numeroase cercetări că de această boală suferă în special persoanele trecute de 49 de ani, acesta fiind singurul indicator exact care ar putea preveni manifestarea ei. Mai e de precizat că boală este declanşată de ruperea legăturii dintre globul ocular şi creier.
Hepatită C poate fi trecută cu vederea de pacienţi. Este una din bolile cu care poţi să trăieşti fără să ştii de ea. Nu prezintă simptome evidente de la bun început. Boală este caracterizată de infectarea ficatului şi este mortală dacă nu e depistată şi tratată la timp. Din acest motiv se recomandă realizarea analizelor periodice, singurul mod în care pacientului i se poate aduce la cunoştinţă starea să de sănătate.
Una din cele mai grave boli care nu prezintă simptome clare este cancerul cerebral. Durerile insuportabile de cap apar în stadiul final al bolii. Tumora creşte fără să dea semne şi afectează treptat toate organele. În cele mai multe cazuri, persoanele cu cancer cerebral au descoperit că suferă de această boală din cauza durerilor suferite de organele unde s-au extins deja celulele canceroase din celulă-mama.
kudika.ro