Zilele cuprinse între 25 ianuarie și 2 februarie poartă denumirea de Filipii de iarnă în calendarul popular românesc. Divinități de sorginte păgână, Filipii protejează păsările și animalele din gospodărie de lupi și de fiare sălbatice.
O legendă spune că Filipii sunt apostoli care au fost aruncați într-o groapă cu lupi, din care au scăpat cu viață datorită credinței în Dumnezeu. Tot despre Filipi se mai zice că sunt șase frați rătăcitori care-i fereau de foc, de lupi și alte fiare pe cei care-i cinsteau. La sat, lupii erau văzuți ca o pedeapsă divină împotriva celor care renunțau la vechile tradiții și rosturi. De aceea, în perioada Filipilor de iarnă sunt urmate o serie de obiceiuri.
Nu se dă cu împrumut
De Filipii de iarnă, gospodarii, mai ales ciobanii, se feresc să dea cu împrumut ceva din casă. Oierii care nu procedează astfel riscă să fie călcați de lupi, care sfâșie și omoară vitele și oile, făcând pagubă. Nici tâmplarii sau cei care lucrează cu lemnul și cu unelte ascuțite nu lucrează de Filipi, din credința că în acest mod vor avea mai mult de lucru peste an. De asemenea, nu lucrează la gura cuptorului, ba chiar o lipesc, deoarece aceasta se aseamănă cu gura lupului. Unii atârnă în dreptul coșului o unealtă care taie, precum un topor, pentru a feri casa de lupi.
Nu se coase, de teama bolilor
Femeile evită în această perioadă să coasă, din credința potrivit căreia obiectele ascuțite atrag boli grele, ca vărsatul de vânt, rănirile sau accidentele casnice. Gospodinele pot desfășura însă alte activități casnice, precum curățarea ștergarelor sau a hainelor cu apă clocotită. Există credința porivit căreia în acest fel se opăresc gurile lupilor flămânzi.
Sunt păzite focurile
Perioada dintre Filipii de toamnă și cei de iarnă este propice împerecherii lupilor. De aceea, tradițiile și superstițiile legate de acestea sunt ținute mai ales de femei, pentru a fi fertile și a avea copii feriți de boli. Tot ele se îngrijesc de foc sau de jarul din vatră, fiindcă se crede că lupii obișnuiesc să dea târcoale gospodăriilor și să caute tăciuni aprinși.
Legenda lupului
În mitologia românească, lupul este o ființă duală, având o latură benefică și una malefică. Conform unor legende, Necuratul a plăsmuit animalul din lemn și lut, dar, nereușind să-i dea viață, a acceptat o înțelegere cu Dumnezeu: lupul adus la viață va fi lăsat să-și urmeze stăpânul – fie pe Tatăl Ceresc, fie pe Dracul – , urmând să aparțină celui preferat de el. Viu fiind, lupul s-a asmuțit asupra diavolului, care a scăpat numai aruncându-se într-un ochi de apă. Iarna, când diavolii nu se mai pot ascunde în ape, mai ales după Bobotează, sunt alungați din loc în loc de lupi. Se mai crede că lupul devine călăuză de nădejde a sufletelor, în Lumea de Apoi.
Știai că…
…conform tradiției, aceia care nu respectă obiceiurile din perioada Filipilor de iarnă au șanse mari să-și piardă păsările din gospodărie?
…dacă până la finalul zilelor de Filipi luna este plină și cerul senin, anul va aduce recolte bogate, iar vara nu va fi secetoasă?
…în ziua nunții, miresele de la sate primeau de la soacră sau mamă un număr de Filipi (zile) pe care erau nevoite să-l respecte? Acesta era diferit, în funcție de zonă.
… în zona Hunedoarei, mamele care alăptau pentru prima oară copilul foloseau o „gură de lup“? Instrumentul cu valoare ritualică era confecționat dintr-o falcă și din pielea animalului. Rostul acestui gest era de a trasnsfera vitalitatea și puterea sălbăticiunii asupra nou-născutului.
ampress.ro
