La doar o lună de la ”așezarea” în fotoliul de președinte al liberalilor tradiționali, avocatul Dorin Bădulescu a prezentat într-o conferință de presă organizată marți după amiză, noua echipă de conducere a componentei tradiționale din cadrul PNL Buzău.
11 din 45 de membri ai Biroului Județean al PNL Buzău au fost înlocuiți.
”Membrii care au fost schimbați se împart în persoane care nu și-au dorit să facă parte din această echipă, persoane care au preferat să facă un pas în spate și persoane pe care nu le-am dorit eu în această echipă”, a declarat avocatul Bădulescu. “Nu sunt schimbări majore, dar sunt esențiale pentru a putea duce lucrurile înainte, a mai spus copreședintele PNL Buzău. ‘’
Cei care nu au mai dorit să facă parte din noua structură sunt demisionarii nemulțumiți de eliminarea lui Cristinel Romanescu. Astfel, din noua formulă a Biroului Judeţean al PNL prezentată marţi fac parte atât liberali vechi, dar și nume noi, care au aparținut altor formațiuni politice, dar care au primit de îndată o funcție de conducere pe lângă președintele Bădulescu. Este cazul PLR-istului Nicolae Mărăcine, care a primit funcția de prim-vicepreședinte.
Echipa de conducere a liberalilor tradiționali are următoarea componență:
- Erland Cocei și Doina Tudor-parlamentari liberali
- Dorin Bădulescu-președinte
- Nicolae Mărăcine și Ioan Caton Mateeșescu-prim-vicepreședinți
- Nicolae Ene, Valeriu Marcu(primarul comunei Berca), Constantin Ionescu,Lucian Tănase, Ionuț Iuga, Ion Nicolae și Marieta Boroș, vicepreședinți.
,,Este vorba despre o conducere interimară formată din 45 de oameni. Prin noua structură organizatorică s-a realizat o mai bună acoperire a zonelor din județ. Spre exemplu, sudul este mai bine reprezentat decât înainte. Această împărțire echitabilă a dat eficiență unor oameni vechi membri de partid, prinzând în această structură oameni precum Stan Stan, fostul primar de la Mihăilești, Nicu Năstase, fostul primar de la Smeeni, sau Lazăr Gheorghe, fostul primar de la Poșta Câlnău, oameni pe care mi-am permis să-i adaug, oameni care nu erau prinși în noua structură și care au adus un plus PNL-ului în ciclurile electorale anterioare”, a declarat avocatul , Dorin Bădulescu.
Liberalii nedoriți în noua formulă și excluși sunt : Emilian Drăgoi, Ciprian Ene(ambii demisionari la eliminarea lui Cristinel Romanescu și instalarea lui Bădulescu), Cristinel Romanescu, Vasile Olariu, Alexandru Toma,Gheorghe Vorniceanu, Elena Stroie, Marina Grama, Violeta Vâlcu,Mihai Stolojanu și Liviu Barbu.
Conducerea efectivă a PNL Buzău este formată din 28 de membri, 19 fac parte din structurile PNL tradițional și 9 din vechiul PDL.
Despre alegerile de anul viitor, Dorin Bădulescu e declarat că este prematur să de discute despre candidaturile la nivel de primării. Este de remarcat că la Buzău, PNL este singura organizație din țară care are o conducere comună, nu bicefală, în toate localitățile.