Antonel Tănase, candidat PNL la Camera Deputaților: „Ne propunem generalizarea cotei unice de 16% – TVA, contribuții sociale”

de Stiri Buzau Media

untitledLiberalii buzoieni au ca obiectiv clar stabilit pentru alegerile din 11 decembrie – obținerea a cel puțin 30% din voturile alegătorilor. Într-o conferință de presă susținută joi la sediul partidului, prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu, candidat la Senat, trezorierul partidului, Antonel Tănase, candidat la Camera Deputaților, dar și Cristinel Romanescu, aflat pe prima poziție pe lista pentru deputați, au explicat că întreaga politică a partidului pentru viitoarea legislatură se axează pe bunăstarea cetățeanului, prin locuri de muncă bine plătite și reducerea fiscalității. „Aproape pe tot cuprinsul judeţului, principala problemă pe care o au cetăţenii, este cea a locurilor de muncă, în general, şi cea a locurilor de muncă bine plătite, în special. Chiar şi între cei care au servicii, sunt foarte mulţi care câştigă atât de puţin, încât sunt total nemulţumiţi de valoarea cu care este plătită munca lor”, a precizat Atanasiu.

La rândul său, Antonel Tănase a prezentat în linii mari programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal, denumit „Reclădirea națională”,  punând accent pe relansarea economică.

Din punct de vedere fiscal, liberalii au ca scop generalizarea cotei unice de 16%, inclusiv pentru TVA, până în 2019, dar și pentru celelalte contribuții sociale. „În centrul programului se află cetățenul român și toate problemele pe care le are. Vrem să construim un stat prietenos, un stat care să arate respect și care să servească cetățeanul, nu un stat care să fie servit de cetățeni. Principalul  ax al programului îl reprezintă relansarea economică. PNL își propune crearea unui Fond de dezvoltare urban-rural, iar acest fond va aliment o parte din dezvoltarea și investiția României, care va avea un capital inițial de 200 milioane euro, permițând astfel să <arunce> pe piață investiții de peste 8 miliarde euro în următorii 4 ani. În afară de această bancă, în următorii 4 ani, în România vor fi atrase surse din fonduri europene , de la bugetul de stat pentru investiții. Mai avem proiecte pe sănătate, educație. Din punct de vedere fiscal, ne propunem generalizarea cotei unice de 16%, inclusiv TVA, până în 2019, și, la fel, pentru toate contribuțiile sociale, atât cele plătite de angajați, cât și cele plătite de angajatori. Toate însumate să dea 16%”, a precizat Antonel Tănase.