Peste 130 de proiecte ce vizează județul Buzău vor fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL. Anunțul a fost făcut de către viceprim-ministrul Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare. ,,Am promis, am făcut! Aproape 750 de milioane de lei vor ajunge până în anul 2020, prin programul PNDL II, în județul Buzău. Sunt 131 de proiecte care vor fi finanțate prin acest program: de la modernizare de școli, creșe, grădinițe și unități sanitare, la sisteme de apă și canalizare, reabilitare de drumuri și rețele de iluminat public. Sunt proiecte importante care vor schimba definitiv imaginea județului nostru și vor face viața buzoienilor mai bună, indiferent că trăiesc într-o localitate care are un primar social-democrat sau din opoziție. Interesul public este singurul care contează cu adevărat!” a scris viceprim-ministrul.
În județul Buzău vor beneficia de finanțare 34 de unități de învățământ, inclusiv Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Buzău și Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu-Sărat, care sunt totodată și monumente istorice. Aproximativ 178 de milioane lei vor fi alocate modernizării a doua drumuri județene (DJ 204C și DJ 203L), 284 de milioane lei pentru străzi și drumuri comunale și 17 milioane pentru poduri și podețe. De asemenea, vor fi alocați bani pentru iluminatul public și vor beneficia de fonduri 17 unități sanitare, 29 de sisteme de apă și canalizare.
,,Personal, mă bucură în mod special un proiect al meu de suflet: modernizarea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Buzău, o clădire monument istoric, cu aproape 100 de ani de tradiție. Iar același lucru se va întâmpla și în cazul C.N. ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, un alt edificiu încărcat de istorie care avea nevoie de reabilitare” a scris transmis Marcel Ciolacu. Din acest moment, primarilor fiecărei localități le revine responsabilitatea de a întocmi sau completa documentația legală necesară proiectelor aferente, pentru ca toate aceste fonduri să ajungă acolo unde este nevoie de ele.
În comunicatul de presă emis de PSD Buzău, se menționeazaă faptul că ,,la nivel național, PNDL 2 înseamă un efort de 30 de miliarde lei, angajat până în anul 2020. Pentru prima dată fondurile de dezvoltare sunt distribuite pe baza unei formule matematice echilibrate, nepartizane politic, care a luat în considerare, în primă etapă, alocarea fondurilor pe județe și apoi repartizarea în interiorul acestora. În formula alocării acestor fonduri au fost patru indicatori luați în calcul: numărul de localități din județ, populația județului, suprafața județului și impozitul pe venit încasat pe județ. Astfel, în cadrul PNDL II, raportul dintre județul care primește cei mai mulți bani și județul care primește cel mai puțin este de 2,4, realitate care demostrează asigurarea unei finanțări echilibrate la nivelul întregii țări, în beneficiul tutoror cetățenilor”. Vezi aici lista completă a proiectelor care vor fi finanțate prin PNDL 2: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564


