
„În sistemul educațional din România încă mai sunt multe lucruri de îmbunătățit. În primul rând, trebuie să încurajăm o colaborare mai strânsă între universități și agenții economici, pentru ca oferta educațională să răspundă mai bine nevoilor existente pe piața muncii. Încă avem mulți absolvenți de studii superioare care se angajează în alt domeniu decât cel în care și-au obținut diploma. În al doilea rând, trebuie să promovăm mai bine beneficiile pe care educația continuă le are. Din păcate, mulți români consideră că, odată cu finalizarea studiilor superioare se termină și necesitatea de a acumula noi cunoștințe. Însă, aceștia trebuie încurajați să participe la cursuri de educație non-formală și programe de training care nu doar că le crește nivelul de pregătire dar le crește și șansa de a obține bani în plus la salariu,” adaugă Ionela Dobrică.
În anul anterior, procentul absolvenților români care s-au angajat în primii 3 ani după absolvire a fost cu 0.6% mai mic, ceea ce înseamnă că măsurile prin care se încurajează tinerii să urmeze cursurile unei facultăți și să aplice pentru posturi conform studiilor pe care le au încep să dea roade. Este însă nevoie ca implementarea să fie accelerată pentru a răspunde unei piețe care evoluează rapid și se schimbă continuu.

