COMUNICAT DE PRESĂ PRIMIT DE LA PRO ROMÂNIA – FILIALA BUZĂU

de Stiri Buzau Media

,,Ieri, într-o zi cu mare încărcătură istorică, unirea Basarabiei cu România, Victor Ponta, președintele partidului PRO România, însoțit de Comisarul european pentru Politică Regională  Corina Crețu a depus lista cu candidații la alegerile pentru Parlamentul  European din 26 mai. Deschisă chiar de președinte, lista este una cu oameni de valoare, cu trei foști prim miniștri în primele patru locuri. Și aici i-am numit pe Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă, iar acest fapt demonstrează încă o dată că ceea ce s-a discutat la înființarea partidului, să primeze calitatea, este respectat ad litteram, totul sub deviza „Mândri că suntem români”,  „Mândri că suntem europeni”.

.         În ceea ce privește organizația de la Buzău a PRO România, ne bucurăm să anunțăm  că numărul de semnături propus inițial pentru susținerea candidaturilor acestor membri reprezentativi ai partidului a fost cu mult depășit, ceea ce denotă atât faptul că membri noștri din teritoriu și-au făcut cu brio datoria, dar și că oamenii au încredere în această formațiune politică tânără și aleg să fie alături de noi. Fapt confirmat și de solicitările tot mai frecvente de înscriere în partid a foarte mulți buzoieni care nu au mai făcut politică  dar au conștientizat că doar implicându-se efectiv pot schimba ceva în bine în viața de zi cu zi.

De asemenea, PRO România Buzău a fost, este și va fi alături de Mihai Tudose, pe care-l susține necondiționat în demersul de a candida pentru Parlamentul European, respectul și simpatia fiind unele reciproce. După cum a și anunțat fostul premier la întâlnirea de la Focșani când a promis că va vizita cele mai importante organizații, Buzăul fiind cap de listă. Susținerea organizației buzoiene pentru Mihai Tudose pe lista cu cei mai importanți membri ai partidului la aceste alegeri nu va fi una unilaterală,  pentru că suntem siguri, odată ajuns la Bruxelles, acesta va ajuta județul nostru pentru demararea unor proiecte europene de maximă importanță, atât în faza de concepție cât și ca surse de finanțare.

De aceea suntem siguri că, luptător cum îl știm, fostul premier se va reface foarte repede după incidentul medical suferit zilele trecute în cadrul unei întâlniri prietenești cu colegii de la centru. Și alături de alți membri importanți, vicepreședintele Daniel Constantin, Marian Neacșu, coordonator al Campaniei pentru alegerile Europarlamentare, și chiar președintele Victor Ponta, vor  veni în curând la Buzău pentru a se întâlni nu numai cu membri și simpatizanții, ci și cu cetățenii pe stradă. Cărora le vor explica de ce e important să ieșim la vot dacă vrem să schimbăm starea actuală de lucruri, de ce sunt importante aceste alegeri, și de ce trebuie să trimitem la Parlamentul European  oameni bine pregătiți care să ne reprezinte, candidații noștri fiind un exemplu elocvent în acest sens”.