Consilierul municipal independent Constantin Ionescu vrea să știe ce strategie și-a propus actuala conducere a Primăriei Buzău cu privire la transportul de călători în municipiu, câte maxi-taxi circulă în oraș, câte societăți operează pe traseele scoase la licitație de municipalitate și câte autovehicule corespund din puct de vedere tehnic prevederilor legale. În acest sens, el a adresat o interpelare viceprimarului Andrei Neder.
„În baza legii 215/2001, art. 52 alin.2, a administraţiei publice locale, cât şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local Municipal , vă rog să prezentaţi opiniei publice, poziţia executivului pe următorii 4 ani legată de următoarele aspecte:
Care este strategia şi viziunea Primăriei Municipiului Buzău cu privire la funcţionarea şi modernizarea transportului public de călători, respectând legea 92/2007, Ord. 972/2007, Ord 353/2007, pe cele trei componente:
– Transportul cu autobuze ale S.C. Transbus S.A. Buzău;
– Transportul în regim ,,Maxi-taxi”;
– Transport în regim Taxi;
– Curse speciale şi regulate;
Conform legii 92/2007 la art.14, nu este menţionat ca mijloc de transport autovehicul tip ,,Maxi-taxi”, iar atribuirea de trasee, respectarea graficului de transport cât şi funcţionarea serviciului public trebuie să se facă ţinând cont de siguranţă şi confortul cetăţeanului, de siguranţă şi participarea la trafic pentru ceilalţi participanţi, a normelor de poluare, cât şi de respectarea legii.
Deasemeni va rog să prezentaţi şi o situaţie actuală a sistemului de transport public în regim ,,Maxi-taxi”, după cum urmează:
– Care este numărul de maşini care circulă în acest moment în acest sistem;
– Care sunt societăţile ce operează în acest moment în Municipiul Buzău;
– Câte autovehicule respectă normele de poluare, de siguranţă, de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi„, scrie consilierul Ionescu.