ESTE CERT! CONSILIERUL LOCAL INDEPENDENT, CONSTANTIN IONESCU, SE ÎNTOARCE ÎN P.N.L. BUZĂU

de Stiri Buzau Media

    Constantin Ionescu a decis să revină în PNL, după ce în primăvara anului 2016 a ieșit din rândurile liberalilor buzoieni.  Informația a fost confirmată telefonic de consilierul local municipal Constantin Ionescu, ce a declarat pentru Buzăumedia că a luat această decizie în urma discuțiilor purtate în ultima perioadă, cu liderul de la centru al PNL, Ludovic Orban. De altfel, Constantin Ionescu a recunoscut că anunțul revenirii sale va fi făcut oficial, în cadrul conferinței de presă de duminică dimineață, ce va avea loc la sediul PNL situat în apropierea Primăriei Buzău.

,,Am răspuns invitației domnului președinte Ludovic Orban, aceea de a mă reîntoarce în PNL, pe motivul dumnealui de a repara o greșeală  ceea ce mi s-a făcut anul trecut, la alegerile locale. Este o ambiție a mea, de a mă reîntoarce și de a face din această organizație PNL Buzău – în special organizația municipală, atât de încercată și atât de folosită de către toți care s-au perindat pe la conducerea PNL în interes personal, în interes politic – să câștige alegerile locale din 2020” a menționat Constantin Ionescu.

Reamintim că în luna martie 2016, Constantin Ionescu a plecat din PNL Buzău, după ce liberalii de la Centru l-au impus drept candidat la Primăria Buzău pe Ovidiu Anghel, șeful de filială județeană. Asta deși inițial, Comitetul Județean Executiv al PNL Buzău îl desemnase pe Constantin Ionescu drept candidatul liberal în cursa pentru șefia Palatului Comunal. Atunci, el s-a situat pe locul trei după Constantin Toma (PSD) și Ovidiu Anghel (PNL) și și-a adjudecat un mandat în Consiliul Local Municipal. Constantin Ionescu a fost unul dintre viceprimarii Buzăului în perioada 2004-2008.

Știri despre: