Rușețeni, am reușit împreună!
Ca de fiecare dată, le mulțumesc atât celor care mi-au oferit încrederea și votul lor, dar și rușețenilor cu opțiuni politice diferite.
Personal, mă consider PRIMARUL tuturor rușețenilor: al celor din comuna Rușețu, al celor din satul Sergent Ionel Ștefan, dar și al rușețenilor care se află acum în alte colțuri de lume!
Am încheiat o campanie electorală grea, cu acuzații nefondate și jigniri la adresa mea, a familiei mele, a muncii mele de 10 ani de zile în slujba dumneavoastră. A fost însă o luptă pe care am dus-o alături de echipa mea de consilieri și nu numai, fapt pentru care țin să îi mulțumesc fiecărui om în parte pentru susținere și încredere.
Toate eforturile au fost făcute pentru a vă dovedi, dumneavoastră, rușețenilor, că merităm o localitate modernă, iar proiectele începute vor fi duse la bun sfârșit, așa cum am promis.
Ne așteaptă încă 4 ani de zile de muncă grea, ani în care vom continua să conducem localitatea noastră pe deja începutul drum al modernizării, lucru pe care cu toții ni-l dorim.
Îmi doresc ca în următorii 4 ani să țineți legătura între voi, să vă informați corect și să apelați la mine și la întreg aparatul administrativ al localității noastre pentru orice solicitare legată de buna funcționare și organizare a localității noastre. Suntem aici datorită și pentru dumneavoastră.
În încheiere, aș vrea să vă redau un citat din marele nostru poet, Mihai Eminescu:
„Nenorocirea cea mare a vieţii e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie şi să fii nevoit a căuta afară din tine compensaţiuni pentru munca grea a viețuirii.”
Cu drag, al dumnevoastră primar,
Florin Snae