ACCIDENT CU MAI MULȚI RĂNIȚI PE DN 10

de Stiri Buzau Media
Sursă foto: Arhivă

     Evenimentul rutier s-a produs pe raza comunei Cislău, în afara localității. O tânără de 20 ani din Nehoiu care conducea un autoturism pe DN 10, pe direcția Buzău către Brașov, pe fondul pierderii controlului asupra direcției de deplasare, în zona unei treceri la nivel cu o cale ferată, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o bucureșteancă de 39 ani. Din impact a rezultat ranirea tinerei și a unei femei de 46 ani, ambele din Nehoiu aflate în primul autoturism.

Totodată, au suferit leziuni șoferița din București și 2 bărbați de 45 și 78 de ani, precum și un tânăr de 14 ani. 4 ambulanțe au ajuns la locul accidentului iar Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. Toate persoanele au fost transportate la spital, iar în zona traficul s-a reluat pe ambele sensuri după aproape o oră și jumătate de la producerea accidentului.

Știri despre: