
În actuala formă a legii, refuzul, de 3 ori, al beneficiarului, de a se angaja, atrage suspendarea ajutorului social. Actul normativ inițiat prevede ca orice refuz de a intra legal în câmpul muncii, sau de a urma cursuri de formare profesională, să aibă ca efect încetarea acordării ajutorului social. De asemenea, nu se vor mai acorda ajutoare celor care muncesc la negru, ca să beneficieze și de suma acordată ca ajutor.
Art. 15 se completează cu alin. (1)^, iar alin. (6) și (7) vor avea următorul cuprins:
(1)^ Persoanele care se dovedesc a munci fără formă legală, își pierd dreptul de a primi ajutor social.
(6) Refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de munc atrage încetarea dreptului la ajutorul social.
(7) Refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare rofesională conduce la încetarea dreptului la ajutorul social. Mai mult, parlamentarii propun ca ajutoarele sociale să fie date doar dacă beneficiarii își achită impozitele.
Se introduce art. 16 ^ 1
„Pentru menținerea dreptului la ajutor social, familiile și persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite taxele și impozitele față de bugetul local pentru buurile pe care le dețin în proprietate, conform Legii nr. 571/2003 privind Codului fiscal.”
Un alt articol modificat este acordarea ajutorului social în cazul soților despărțiți, deoarece inițiatorii consideră că sunt numeroase cazurile în care beneficiarii lucrează în străinătate și acasă, în România, beneficiază de ajutor social.
La art. 20 indice 1, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziție de încetare a dreptului pe care o transmite directorului agenției teritoriale în vederea emiterii deciziei de încetare a plății ajutorului social și verifică cauzele care au generat această situație”.

