ACCIDENT GRAV CU 6 VICITME, ÎN JUDEȚUL BUZĂU

de Stiri Buzau Media

UPDATE: ,,Un bucureștean de 39 de ani care circula de la Pietroasele spre Merei a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un buzoian de 58 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea a 6 persoane: șoferul vinovat de producerea accidentului și alți doi pasageri ai mașinii pe care o conducea bucureșteanul. Din celălalt autoturism condus de buzoian, în care se aflau 5 persoane, 3 dintre ele au suferit leziuni” a declarat agent șef adjunct Mihail Drăghiciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău. Se pare că accidentul s-a produs din vina bucureșteanului care, în timp ce conducea s-a aplecat să caute ceva prin mașină, moment în care a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, între Sarânga și Izvoru Dulce, pe DJ 205, dintre Pietroasele și Merei. Din primele informații, două autoturisme s-au lovit frontal. Unul dintre șoferi a intrat pe constrasens moment în care a lovit frontal, un alt autoturism care circula regulamentar, din sensul opus. În urma impactului extrem de violent 6 persoane din ambele mașini au fost rănite. Victimele au fost scoase din mașini de către martorii accidentului.La locul nenorocirii au ajuns mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță. Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers.

Știri despre: