Elevii de clasa a VII-a de la o şcoală din Piteşti refuză de trei zile să între la cursuri alături de un coleg diagnosticat cu ADHD. Aceştia susţin că băiatul ar fi agresiv şi doresc ca el să fie transferat la o altă şcoală.
Conducerea instituţiei de învăţământ şi a inspectoratului şcolar spun că elevul poate fi integrat în comunitate. Şi psihologul la care merge băiatul susţine că acesta nu este un pericol social.
Pornind de la acest caz, am dorit să aflăm cum se ajunge la acest diagnostic şi mai ales care sunt manifestările cuiva diagnosticat cu ADHD. Cum anume acţionează tratamentul şi în ce măsură ajută el?
Potrivit psihoterapeutului Jeni Chiriac, această afecţiune poate rămâne nedetectată până la maturitate, când influenţează viaţa pe toate planurile.
Nu puţini sunt însă părinţii care vin cu copilul la cabinet bănuind că acesta ar putea suferi de ADHD. „Sunt părinţi care apelează la specialist din proprie iniţiativa sau la solicitarea unui cadru didactic: educator sau învăţător”, explică psihoterapeutul.
Că părinţi, când ar trebui să ne facem griji, ce simptome sau semne ar trebui să ne pună pe gânduri? Potrivit psihologului, „simptomele care ne pot atrage atenţia sunt: tulburări de atenţie, lipsa de stăpânire, stare de agitaţie, capacitate redusă de a se concentra pe o sarcina sau de a o duce până la capăt, stare de nelinişte, hiperactivitate motrică (‘nu poate stă locului’), impulsivitate, accese de furie, nerăbdare, faptul că întrerupe alte persoane, nu acceptă refuzul, nu răspunde la pedepse sau recompensă etc.”.
Este important, în momentul în care există suspiciunea unei tulburări de comportament, să se apeleze la specialist înainte că simptomele să se accentueze, înainte să se creeze tensiuni sau dificultăţi în gestionarea lor din partea părinţilor, în contextul frustrării generate de sentimentul depăşirii de situaţie sau sentimentul de neputinţă resimţit de aceştia, mai explică specialistul.
Este nevoie că simptomele copilului să persiste de cel puţin şase luni şi să se manifeste în toate planurile vieţii – mediul familial, mediul educaţional sau extra-educaţional – pentru a se putea lua în calcul ADHD.
În ceea ce priveşte diagnosticarea, această se face de regulă în intervalul 6 – 12 ani.
Despre factorii favorizanti nu se pot spune prea multe, pentru că aceştia sunt încă sub analiză, afirmă psihoterapeutul. Sunt invocaţi factori genetici, aspecte din perioada sarcinii (consum de alcool sau tutun etc), stilul parental necorespunzător/neadaptat, co-parentalitatea paralelă (stiluri parentale ale celor doi părinţi necomplementare) etc.
Adulţi cu ADHD
Şi adulţii pot suferi de ADHD. Din păcate, puţini ajung la specialist din cauza „lipsei de conştientizare a tulburării, mulţi asimilând simptomatologia cu un stil de viaţă şi încercând să se adapteze la particularităţile manifestate”.
Un adult care bănuieşte că ar putea avea ADHD ar trebui să se adreseze unui specialist când manifestă cel puţin 4 simptome din cele menţionate mai jos.
Ar trebui să-i dea de gândit „simptome” că: „stil dezorganizat de lucru şi de viaţă, fugă de responsabilitate sau întâmpinarea de dificultăţi în asumarea responsabilităţii propriei vieţi sau propriilor acţiuni, greşeli dese, pierderea de lucruri/obiecte personale, fugă de planuri pe termen lung sau uitarea lor – chiar dacă implicau persoane dragi -, dificultăţi în a menţine o relaţie, dat fiind stilul dezorganizat, dificultăţi în a menţine un loc de muncă sau a pune bazele unei cariere, iritabilitate, tulburări de memorie, agitaţie şi stări de oboseală, dificultăţi de concentrare, stări de anxietate, tulburări de somn etc.”.
Tratamentul îi va îmbunătăţi atât viaţă personală, cât şi pe cea profesională.
În ce constă tratamentul
În ceea ce priveşte tratamentul, există unul psihoterapeutic şi unul medicamentos, explică pentru Ziare.com dr. Silviu Busuioc, medic specialist psihiatrie la Centrul Medical Sanador.
Potrivit acestuia, tratamentul medicamentos are că scop controlul simptomelor (în special al hiperactivităţii, impulsivităţii şi al deficitului de atenţie), iar cel psihoterapeutic are că scop dezvoltarea abilităţilor de coping şi consilierea familiei.
„Prima alegere atunci când vine vorba despre medicaţie în ADHD o reprezintă psihostimulantele (dextroamfetamina, metilfenidat, dextroamfetamina plus săruri de amfetamine). Acest tratament este utilizat de aproximativ 50 de ani, în principal în SUA, iar principalele efecte constau în: reducerea comportamentului motor (a hiperactivităţii), îmbunătăţirea relaţionării sociale, îmbunătăţiri pe plan cognitiv.
În cazul în care acest tip de medicaţie nu are efectele scontate, se poate recurge la medicaţie antidepresivă, antipsihotică, anticonvulsivanta sau de alt tip, de exemplu clonidina”, a declarat medicul pentru Ziare.com.
În ceea ce priveşte tratamentul psihoterapeutic, acesta cuprinde:
– psihoterapie individuală şi de grup pentru antrenarea şi formarea abilităţilor sociale, a abilităţilor de învăţare, a tehnicilor pentru reducerea agresivităţii, întărirea şi creşterea stimei de sine, abordarea eventualelor trăiri depresive sau anxioase, îmbunătăţirea autocontrolului, îmbunătăţirea resurselor intelectuale şi energetice.
– consilierea familiei. Părinţii trebuie ajutaţi să înţeleagă tulburarea, li se furnizează informaţii privind afecţiunea, se elimina pe cât posibil sentimentele de culpabilizare ale acestora şi se discuta opţiunile de tratament, cu explicarea efectelor secundare şi a eficacităţii, cât şi în ceea ce priveşte evoluţia bolii şi prognosticul.
Am vrut să ştim şi care sunt efectele secundare ale medicamentelor prescrise în ADHD. „Orice tratament medicamentos are şi efecte secundare, dar, prin alegerea selectivă şi personalizată a acestuia, efectele adverse pot fi reduse la minimum.
Fiind vorba de o gama largă de medicamente, aparţinând unor clase diferite, efectele adverse variază foarte mult, de la caz la caz. Ce pot să va spun însă este că aceste medicamente sunt în general bine tolerate şi nu provoacă efecte adverse notabile. În orice caz, acest tip de medicaţie se ia doar la recomandarea medicului psihiatru şi cu monitorizarea periodică a efectelor acesteia”, explică dr. Silviu Busuioc.
În cazul ADHD, o tulburare cu evoluţie îndelungată, e nevoie de un tratament pe termen lung. „Dacă nu există şi alte boli asociate (comorbidităţi), prognosticul poate fi destul de bun, persoană respectivă reuşind să se integreze şi să funcţioneze socio-profesional”, explică medicul psihiatru.
Acesta menţionează că „unele simptome se atenuează cu vârstă (hiperactivitatea), iar altele tind să persiste şi la vârstă adultă (problemele de atenţie şi de control al impulsurilor) „.
„Din experienţa mea, foarte mulţi copii diagnosticaţi cu ADHD nu mai continuă tratamentul şi la vârsta adultă, în ciuda faptului că persistă unele simptome.
Pacienţii mei adulţi cu ADHD care urmează un tratament au un nivel de funcţionare mult mai bun decât cei care nu urmează un astfel de tratament, atât pe plan personal, cât şi social sau profesional”, mai afirmă medicul.
ziare.com
