Orice amendă contravențională (deci, și o amendă rutieră) trebuie executată silit într-o anumită perioadă de timp. Dacă această perioadă de timp trece și nu sunteți executați silit, nu mai puteți fi. Astfel, nu va mai trebui să plătiți amenda primită. Cu alte cuvinte, s-a prescris dreptul statului de a cere executarea silită a amenzilor contravenționale.

De asemenea, este important să rețineți că legea prevede anumite cazuri de suspendare și de întrerupere a termenului de prescripție. Suspendarea înseamnă că, pentru o perioadă, termenul nu mai curge, urmând să își reia cursul, ulterior. Pe de altă parte, întreruperea, dacă operează, duce la o nouă curgere a termenului.
Astfel, un exemplu de suspendare este sustragerea bunurilor și veniturilor debitorului de la executarea silită. Altcumva, exemple de întrerupere a termenului de prescripție sunt: îndepliniriea de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei sau îndeplinirea, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.
Atenție! Este foarte important să știți că, dacă o amendă de circulație, de exemplu, s-a prescris, plata acesteia nu vă dă dreptul la a cere restituirea banilor plătiți.

