Aproape 1.200 de candidați buzoieni la bacalaureatul de toamnă

de Stiri Buzau Media

 

Astăzi a început sesiunea a doua a Bacalaureatului, iar  absolvenții de liceu care au ratat examenul de bacalaureat au o nouă șansă să obțină diploma. La Buzău, la bacalaureatul de toamnă sunt așteptați 1.183 de candidați, prima probă fiind cea la limba și literatură română. Urmează proba obligatorie a profilului, care va avea loc marți, iar miercuri va fi proba la alegere.

În județul Buzău, examenul de bacalaureat este organizat în 3 centre de examen: la Liceul Ștefan cel Mare din Rm. Sărat, unde numărul candidaților depășește 100, la Liceul Tehnologic de Meserii și Servicii și la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Buzău.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Buzău anunţă că numărul celor care susţin Bacalaureatul de toamnă este mai mare faţă de numărul celor care au picat examenele din prima sesiune, deoarece mulţi elevi nu s-au prezentat la prima sesiune, din iunie, din cauza corigenţelor.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 august. Tot atunci vor putea fi depuse și contestațiile, între orele 12:00-19:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 3 septembrie. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.

 

 

Știri despre: ,