
În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor dispune reducerea duratei de lucru în mod corespunzător sau întreruperea acestuia cu asigurarea continuităţii la locurile de muncă. Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă. Ulterior, vor fi stabilite modalităţile de recuperare a timpului nelucrat. Aceste măsuri minimale de protecţie a sănătăţii salariaţilor trebuie luate dacă temperaturile extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv. În caz de nerespectare a prevederilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sancţiunile pot fi amenzi de la 1.500 la 2.500 lei sau chiar sistarea activităţii companiei până la remedierea deficienţelor constatate – precizează ITM Buzău.

