Polițiștii buzoieni sunt în alertă, după ce au fost sesizați că un taximetrist a fost agresat și mai apoi lăsat fără bunuri de către clientul său. Totul s-a întâmplat în localitatea buzoiană Cilibia, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Se pare că atât taximetristul, cât și agresorul sunt din Ialomița. Șoferul, care a fost rănit ușor în urma acestui eveniment, le-a declarat oamenilor legii că nu îl cunoștea pe tânărul care i-a solicitat să-l ducă la destinație. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, inspector principal Ane-Mari Vrapciu, la acest moment, polițiștii au un cerc de suspecți și continuă căutările: ,,În noaptea de 5 spre 6 ianuarie anul curent, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 61 de ani, în timp ce desfășura servicii de taximetrie, ar fi fost deposedat prin acte de violență de bunurile pe care le avea asupra sa, de către clientul pe care-l transporta din direcția Ialomița către comuna Cilibia, din județul Buzău. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind conturat la acest moment un cerc de suspecți, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta.”