La Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan” a avut loc, luni, ceremonia de deschidere a Exercițiului Multinațional Justice Sword 2019, conexat cu exercițiul Saber Guardian 2019 (SG19). La activitatea a participat comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiță Vlad, care a transmis că acest exercițiu reprezintă un vârf al pregătirii profesionale în cadrul activităților cuprinse în planul de instruire al Forțelor Terestre Române pe anul 2019. Totodată, comandantul diviziei a precizat că în cadrul exercițiului se vor executa o gamă largă de acțiuni în context multinațional, interarme și întrunit și anume: exerciții de conducere a focului, manevre şi trageri reale cu tehnica de luptă a unităților participante la exercițiu, evacuare medicală şi asistență medicală primară operațională.
Pe timpul alocuțiunii, comandantul marii unități a urat bun venit partenerilor americani și a mulțumit pentru implicarea în cadrul exercițiului, care nu este doar un eveniment de instruire, ci un exercițiu multinațional cu rezultate reale în ceea ce privește întărirea interoperabilității și încrederii reciproce între partenerii alianței. Exercițiul multinațional SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activitățile de instruire în comun din România includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităților și secvențe cu specific medical.
Pentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 este conexat cu o serie de exerciții naționale și multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, și SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României. Programul de instruire multinațională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.