La acordarea concediului de odihnă nu se ține cont de perioada de concediu de creștere și salariații de alte religii decât cea creștin-ortodoxă trebuie să beneficieze de zile libere în afara sărbătorilor legale. Acestea reprezintă o parte dintre principalele modificări în privința reglementării privind concediul de odihnă, apărute în 2018.
- Salariații de altă religie decât cea creștin-ortodoxă beneficiază de zile libere speciale, altele decât cele legale, conform legii, și altele decât zilele de concediu de odihnă. Practic, ei beneficiază atât de zilele libere legale ale creștin-ortodocșilor, cât și de libere legale pentru propriile sărbători religioase majore.
- Chiar dacă nu cer concediu de odihnă, salariații trebuie să fie plătiți pentru zilele de concediu neefectuate, la încetarea unui contract de muncă, a decis CJUE. Totuși, conform aceleiași Curți, motivul pentru care salariatul nu a cerut concediu de odihnă trebuie să fie independent de voința sa.
- Atunci când un angajat care nu și-a luat toate zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul moare, de compensația pentru aceste zile de concediu de care n-a beneficiat angajatul decedat pot beneficia moștenitorii lui. Astfel a decis CJUE. Raționamentul Curții a fost că această compensație financiară are o natură strict patrimonială, astfel că moștenitorii angajatului decedat trebuie să poată beneficia de pe urma acestui drept patrimonial.